⟵ Înapoi la blog

Despre yoga și viață cu Monica Filip

13 February 2018

Monica Filip a descoperit practica yoga în timpul maternității și asta i-a schimbat în bine viața

Monica Filip a descoperit practica yoga în timpul maternității și asta i-a schimbat în bine viața

Intuiția ne ajută pe toți, de multe ori, să avem în interiorul nostru răspunsurile la întrebările care nu ne lasă să dormim noaptea. Dacă o ascultăm, aceste răspunsuri ies la suprafață și ne ghidează pașii într-un mod cât se poate de practic astfel încât să acționăm și să aducem pentru noi schimbările pe care ni le dorim. Și pentru Monica Filip, instructor de yoga cu care te poți întâlni la Bodhi Studio, povestea are aceleași coordonate: maternitatea a adus-o față în față cu yoga și, apoi, prin intermediul acestei practici a dat restart vieții sale. Azi trăiește așa cum îi place!

Care sunt cele mai importante schimbări în bine pe care yoga le-a adus în viața ta?

Yoga mi-a schimbat în primul rând relația cu propria persoană și, de acolo, s-au produs toate celelalte schimbări. Yoga m-a făcut să ajung în India și să-mi găsesc o versiune mai bună a mea, să renunț la job-ul de birou și să predau această practică, iar asta îmi aduce o extraordinară împlinire și bucurie sufletească.

Când și cum ai descoperit practica yoga, în ce moment al vieții tale a apărut și cum ți-ai dat seama că prin intermediul yoga poți deveni un alt om?

Călătoria mea yoga a început în timpul maternității, din dorința de dedica un timp și pentru mine. Atunci nu știam mai nimic despre yoga, dar aveam intuiția că e potrivită pentru acea perioadă din viața mea.

Însă, cu fiecare practică, am descoperint-o ca pe o formă extraordinară de reconectare autentică cu sinele, de liniștire a minții, de eliminare a durerilor de spate și a stresului .

Lucrurile au avansat, iar interesul și curiozitatea pentru această știință m-au făcut să-mi doresc să ajung în India, în capitala mondială yoga - Rishikesh, unde în anul 2016 am absolvit 200 HR Yoga Teacher Training, în urma căruia am devenit profesor acreditat US Yoga Alliance pe multiple stiluri yoga.

Spune-mi te rog o poveste a unui om care a venit la orele tale de yoga într-un moment greu din viața sa și cum s-a transformat în bine datorită practicii?

Fiecare om cu care interacționez are propria poveste, am să vă spun că mereu avem o intenție la începutul practicii și mă impresionează cum yoga, prin puterea minții, a deconectării de trecut și a creării spațiului în corp, aduce schimbare fiecăruia.

Dar îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur și împlinirea de a deveni mamă este unul dintre exemplele frumoase ale unei studente, care la momentul când ne-am cunoscut, le avea pe toate, aparent, pe dos .

Totuși, în clasele private de yoga, întâlnesc adesea cazuri particulare cu depresie, atacuri de panică, insomnii, probleme articulare, iar îmbunătățirea și ameliorarea lor cu yoga este fantastică!

Ce înseamnă yoga pentru tine și care crezi că sunt cele mai importante beneficii pe care le aduce în viața oricui?

Oh, beneficiile sunt atât de multe încât yoga este pentru toată lumea. Indiferent de vârstă sau sex, yoga aduce îmbunătățirea posturală, a digestiei, un corp mai puternic și tonifiat, elimină oboseala și stresul,  ajută la creșterea imunității, elimină toxinele din corp prin activarea sistemului limfatic, eliberează tensiunea mentală și ne învață concentrarea în prezent.

Cum ți-a transformat yoga viața și-n existența de zi cu zi?

Am început să observ lucrurile din jurul meu mai obiectiv, fără să le iau personal, să conștientizez că nu pot deține controlul lor și că este chiar eliberator să le mai las in voia lor. Că unele întâmplări își au rostul, că oamenii mai greșesc și că iertarea face parte din evoluția noastră.   

Dieta mea s-a schimbat, am eliminat carnea (am păstrat doar peștele), iar îmbunătățirea o resimt ca pe o vitalizare a corpului.

De ce yoga nu e doar o practică, ci un stil de viață? Ce înseamnă un stil de viață yoga, de fapt?

Când spui yoga, foarte multă lume se gândește la posturi (asane), însă yoga este mai mult de-atât și, pentru a-ți răspunde la întrebare, menționez aici, pe scurt, despre Yama și Niyama (primele două ramuri ale Yoga din cele opt).

Yama se referă la felul în care te comporți în societate, cu ceilalți. Dacă ești corect, sincer, nu furi (timpul sau sentimentele altora) atunci ai baza practicării yoga și în afara saltelei de yoga.

Niyama presupune un set de reguli de puritate interioară și autodisciplină, să îți exersezi puritatea corpului (prin alegerea alimentelor consumate) și a minții (prin acceptarea, mulțumirea, optimismul, perseverența, reflexia asupra propriei persoane).

Așadar, felul în care alegi să mănânci, să gândești și să te comporți cu ceilalți se poate transpune într-un stil de viață yoga.

Ce anume vrei să împărtășești cu oamenii care vin la clasele tale, ce ți-ai dori ca ei să interiorizeze în urma practicii sub îndrumarea ta?

Călătoria aceasta yoga este lungă și de-aceea îmi reamintesc mie și studenților mei că indiferent cât de puternic și flexibil te simți, este nevoie să-ți dai timp să privești în interiorul tău, să înțelegi ceea ce simți și să înveți să trăiești în armonie cu tine.

De ce crezi că yoga e importantă ca practică pentru oricine în lumea de azi?

Mi-aș dori ca yoga să fie introdusă în grădinițe și școli, în închisori și centre de plasament, în instituții de protecție a femeilor abuzate și mame singure. Consider că yoga e o formă puternică prin care învățăm că rezolvarea propriilor conflicte va rezolva situația conflictuală din lume .

Însuși Buddha spunea: “Dacă fiecare copil de 8 ani din lume învață să mediteze, vom elimina violența din lume într-o singură generație“

Te rog să ne vorbești în câteva cuvinte despre tine, despre valorile în care crezi și despre ceea ce îți place să faci.

În primul rând sunt mama Mayei, o mămică bucuroasă că Universul mi-a răspuns la două dileme. M-a ajutat să îmi găsesc vocația și pasiunea pentru Yoga și, în același timp, calea prin care pot petrece mai mult timp cu copilul meu, așa cum un job de birou nu mi-ar fi permis.

Pentru mine yoga înseamnă să fii bun cu tine însuți, să fii umil și împăcat, pentru a fi capabil să aduci liniștea în relațiile cu ceilalți .

Continui să mă bucur de libera exprimare a propriei ființe și să împărtășesc din propria experiență, trăită aici și în India.

Dacă dorești să transmiți în final un mesaj anume, te rog s-o faci.

Mesajul este unul de mulțumire și recunoștință tuturor celor cu care am interacționat până acum, celor care au avut încredere în mine, profesorilor de aici și din India și sper cu fiecare clasă să eliberăm în Univers din ce în ce mai multă energie pozitivă. De abia aștept să ne întâlnim pe salteaua yoga. Namaste!

Vrei să vii la orele de yoga ale Monicăi Filip? Iată care sunt clasele la care o găsești la Bodhi Studio.

Curios să începi o practică yoga? Vezi care sunt orele la Bodhi Studio și alege ceea ce ți se potrivește.

Intră pe Bodhi Studio și află răspunsurile la întrebările tale.

Ți-a plăcut această pagină?

Articole recomandate

Află ce servicii avem pe lângă cursurile de Yoga

Tipuri de yoga și caracteristicile acestora

Tipuri de yoga și caracteristicile acestora

5 Feb, 16:01

Tipuri de yoga și caracteristicile acestora

Chiar dacă este pentru prima oară când participăm la o clasă de yoga sau suntem practicanți mai avansați, este important să cunoaștem tipurile de yoga existente, să știm ce caracteristici au fiecare și care este cel mai potrivit pentru noi în momentul în care ne pregătim să pășim pe o saltea de yoga. Mai jos, v-am făcut o listă cu principalele tipuri de yoga benefice pentru trup, minte și suflet.

Citește tot articolul »
Bun-venit, Toamnă! Hai la yoga!

Bun-venit, Toamnă! Hai la yoga!

10 Sep, 15:30

Seri mai răcoroase, soarele parcă nu mai arde la fel ca luna trecută, o gecuță, o bluză cu mânecă lungă. Încet-încet parcă începe să se schimbe ceva. Simțiți și voi, nu? Ce-ar fi dacă nu am lăsa această schimbare doar pe seama vremii, a anotimpurilor și am adopta-o și noi în viețile noastre de zi cu zi? Te provocăm! Apropo de asta – următoarea Yoga Challenge este la început de octombrie. Fii pe fază!

Citește tot articolul »
Ce sunt mantrele și cum ne pot ajuta în viața cotidiană

Ce sunt mantrele și cum ne pot ajuta în viața cotidiană

7 Jun, 17:30

Dacă vom consulta dicționarul, vom descoperi că mantra este o formulă sacră cu valoare magică și educativă, utilizată în unele practici și religii orientale precum yoga, budhism, hinduism sau tantrism. Mantra este cel mai des folosită în cadrul meditației, dar poate fi prezentă cu ușurință și în viața de zi cu zi.

Citește tot articolul »

Nou la BODHI Studio?

Vezi ce ți se potrivește din cele peste 80 de clase lunare

Abonament 1 lună (doar online pe ZOOM) : 250 RON


Tarife și abonamente

Bodhi Studio

Intrarea Victor Eftimiu nr 2 Our New Address Strada Popa Rusu 16a

contact@bodhistudio.rocontact@bodhistudio.ro

0752 240 1460752 240 146


Studioul nostru